DialogData sponsorizează laboratorul de Structuri de Date şi Algoritmi al DCTI

  Data
January 17th, 2019
  Autor

DialogData se alătură selectului grup de companii ce sprijină învăţământul superior de calculatoare şi tehnologia informaţiei din Timişoara, sponsorizând dotarea laboratorului de Structuri de Date şi Algoritmi al departamentului.

Iniţiativa de sponsorizare a venit din partea DialogData în decembrie 2018, prin intermediul domnului ş.l. dr. ing. Ovidiu Baniaş şi a prorectorului UPT, domnul conf. dr. ing. Florin Drăgan. Astfel, laboratorul SDA a fost dotat cu 20 de staţii de calcul de ultimă generaţie, echipate complet cu monitor de 20", tastatură şi mouse originale, inclusiv dispozitive SSD de 120 GB pentru transferuri rapide de date. Valoarea totală a dotărilor de ridică la peste 50,000 lei (10,400 eur).

Din anul 1992 şi până în prezent compania DialogData a dezvoltat peste 800 de soluţii de digitizare pentru clienţi provenind din diferite domenii de activitate. Numele companiei îmbină două elemente esenţiale în dezvoltarea soluţiilor software şi anume comunicarea activă şi experienţa tehnică. Sucursala din Timisoara se înfiinţează în anul 2008, iar în prezent activitatea principală este dezvoltarea de soluţii e-commerce business to business. Oamenii DialogData reprezintă principala avuţie a companiei, formând un grup omogen cu o experienţă remarcabilă, totul într-un ecosistem bazat pe încredere.

"Începând cu semestrul al doilea, 2019, studenţii sunt invitaţi să-şi mărească bagajul de cunoştinţe şi abilităţi în domeniul calculatoare şi tehnologia informaţiei, folosind noile dotări ale laboratorului de Structuri de Date şi Algoritmi al DCTI", a declarat responsabilul laboratorului, domnul conf. dr. ing. Ciprian B. Chirilă, prodecanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare.

 

 

DCTI-SDA_Lab_DialogData_1.jpg

 

 

DCTI-SDA_Lab_DialogData_2.jpg

 

 

DCTI-SDA_Lab_DialogData_3.jpg