Componenta de cercetare din planul de învăţământ

Planurile de învăţământ pentru programele de studii de Master în domeniul Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, conţin o componentă ce dezvoltă abilităţile de cercetare, pe parcursul celor patru semestre de studii. Structura acestei componente, cu disciplinele şi procedurile aferente este prezentată în continuare.

Semestrul 1

  • Studenţii urmează disciplina Research Topics corespunzătoare programului de Master la care sunt înscrişi.
    Acest curs discută subiecte generale legate de documentare, cercetare şi publicare, precum şi teme actuale de cercetare în domeniu.
    Evaluarea pentru acest curs se realizează de către cadrul didactic titular al cursului.
     
  • Până la sfârşitul semestrului, studenţii trebuie să îşi stabilească o direcţie de cercetare pentru Lucrarea de disertaţie şi un conducător dintre cadrele didactice cu titlul de doctor.

Semestrul 2

  • Fiecare student urmează disciplina Introduction to Research, susţinută de către conducătorul de disertaţie aferent.
    Cursul are ca obiectiv principal crearea cadrului necesar cercetării individuale pentru Lucrarea de disertaţie şi discutarea cu conducătorul respectiv a principalelor aspecte specifice dezvoltării Lucrării de disertaţie în direcţia stabilită împreună.
    Pentru finalizarea acestui curs, fiecare student va realiza un Raport privind stadiul actual în domeniul Lucrării de disertaţie:
    • Raportul conţine o prezentare critică a unui set de lucrări de specialitate relevante şi actuale, cu evidenţierea principalelor probleme existente în prezent în domeniu, precum şi motivaţia, obiectivele principale şi o schiţă de cuprins pentru Lucrarea de disertaţie propusă.
    • Conţinutul acestui raport se recomandă a fi ulterior utilizat în cadrul Lucrării de disertaţie.
    • Raportul se va redacta conform acestor specificaţii şi se va transmite în formă electronică, până la încheierea semestrului, către conducătorul de disertaţie.
    Evaluarea pentru cursul Introduction to Research se face de către fiecare conducător de disertaţie:
    • Preia de la student Raportul privind stadiul actual şi îl evaluează
    • Completează în procesul verbal al disciplinei Introduction to Research două note, una pentru activitatea desfăşurată de student pe parcursul semestrului la acest curs şi cea de a doua pentru raportul propriu-zis, precum şi nota finală, ca medie aritmetică a celor două note.

Semestrul 3

  • Fiecare student urmează disciplina Directed Thesis Research, susţinută de către conducătorul de disertaţie aferent.
    Cursul are ca obiectiv principal crearea cadrului necesar continuării cercetării individuale pentru Lucrarea de disertaţie, sub îndrumarea coordonatorului.
    Pentru finalizarea acestui curs, fiecare student va realiza o Propunere pentru lucrarea de disertaţie, pe care o va transmite în formă electronică, până la încheierea semestrului, către conducătorul de disertaţie.
    Evaluarea pentru cursul Directed Thesis Research se face de către fiecare conducător de disertaţie:
    • Preia de la student Propunerea pentru lucrarea de disertaţie, pe care o discută şi o evaluează împreună cu studentul şi, dacă consideră necesar, împreună cu colectivul de studenţi pe care îi îndrumă, în cadrul unei sesiuni de prezentare şi dezbatere a acestor propuneri.
    • Completează în procesul verbal al disciplinei Directed Thesis Research două note, una pentru activitatea desfăşurată de student pe parcursul semestrului la acest curs şi cea de a doua pentru Propunerea realizată, precum şi nota finală, ca medie aritmetică a celor două note.

Semestrul 4

  • Fiecare student desfăşoară un stagiu de practică ce constă din activităţi de cercetare, în principiu din domeniul selectat pentru Lucrarea de disertaţie, în cadrul laboratoarelor de cercetare ale departamentului, sau la alte instituţii sau companii de profil, conform îndrumărilor conducătorului de disertaţie.
     
  • Conform Art.14 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ la ciclul de studii master din UPT, studenţii la Master au obligaţia de a elabora şi publica o lucrare ştiinţifică pe tematica Lucrării de disertaţie, sub îndrumarea conducătorului de disertaţie. Publicarea lucrării ştiinţifice se poate realiza într-una din următoarele variante:
     
    1. Publicarea lucrării, în calitate de autor sau coautor, într-un jurnal ştiinţific sau la o conferinţă de specialitate, cu comitet editorial şi proces de recenzie.
      Aceasta este varianta recomandată, pentru că, pe de o parte, reprezintă o confirmare clară a rezultatelor cercetării în domeniul Lucrării de disertaţie şi, pe de altă parte, are un impact deosebit de pozitiv în cadrul examenului de finalizare a studiilor de Master.
       
    2. Publicarea lucrării în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti (SCSS), organzată anual în luna iunie, de către DCTI.
       
  • Studenţii lucrează, pe parcursul întregului semestru, la dezvoltarea şi redactarea Lucrării de disertaţie, sub îndrumarea conducătorilor de disertaţie. Lucrarea va fi publicată şi prezentată unei Comisii de evaluare de Master, în cadrul examenului de finalizare a studiilor de Master.
    Detaliile privind examenele de finalizare a studiilor de Master, precum şi cele privind redactarea şi prezentarea Lucrării de disertaţie sunt disponibile la această locaţie.